Fără licență, Severinul trimite titlul în Ghencea!** CS Severin – Petrolul 2-2

Fără licență, Severinul trimite titlul în Ghencea!** CS Severin - Petrolul 2-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul Ploiești a egalat la malul Dunării recordul de 12 etape fără înfrângere, care data din 1963, dar remiza cu CS Turnu Severin a trimis matematic titlul în Ghencea. Prin jocul prestat, echipa lui Cosmin Contra s-a dovedit a fi cel mai redutabil adversar care a evoluat în acest an pe „Municipalul” severinean, unde Astra Giurgiu obținuse doar o remiză albă, iar SC Vaslui fusese învinsă cu 2-0. Bokila n-a fost la fel de apatic ca atacanții celorlalte pretendente la cupele europene și a marcat în minutul 8, devenind astfel primul jucător din 2013 care deschide scorul pe terenul Severinului! Guilherme putea majora avantajul, dar Panagopoulos a respins balonul în bară. Gazdele au egalat prin francezul Thomas, intrat doar de 2 minute pe gazon, în locul conaționalului său Durimel, accidentat grav. Dominată în prima parte, CS Turnu Severin a  jucat mai curajos în partea secundă, însă Petrolul a fost echipa care a trecut în avantaj, după o execuție de efect, a lui Hamza, din minutul 72. Fost jucător la Steaua, Dorel Stoica a restabilit egalitatea în minutul 88, marcând totodată primul său gol de la transferul la echipa din orașul natal.

Datorii mari către „Costică Vâlcea”

Deși a rămas neînvinsă pe propriul teren de 8 meciuri și s-a apropiat, cel puțin deocamdată, la trei puncte de zona salvării, CS Turnu Severin nu are motive de bucurie după remiza cu Petrolul. Nou-promovata din Oltenia a fost înștiințată înaintea meciului că nu a primit licență pentru Liga I, din cauza datoriilor către foștii angajați. Ținând cont că au conturile clubului goale, oficialii de la malul Dunării nu-și pun mari speranțe nici în recursul care se va judeca pe 7 mai, dar speră în clemența Comisiei de Licențiere. Oltenii mizează pe faptul că sunt mai mul de patru echipe care nu vor lua licența și speră ca acest criteriu să se aplice în cele din urmă doar participantelor în cupele europene.

Cele mai mari datorii ale clubului de la Dunăre sunt către fostul președinte Gheorghe Constantin, care are de încasat 100.000 de euro, drept primă de promovare, în timp ce antrenorul care a dus Severinul în Liga I, Maria Bondrea, mai are de primit 45.000 de euro! Per total, datoriile clubului se ridică la peste 300.000 de euro. Tot din cauza banilor, jucătorii, neplătiți din luna februarie, amenință că nu se vor deplasa etapa viitoare la CFR Cluj. După încheierea campionatului, echipa s-ar putea desființa, dacă retrogradează!

Iată echipele de start:

Severin: Panagopoulos – Dănănae, Durimel, Asanovic, Tătaru – D. Stoica, Vranjkovic, Olah – Neacșa, Fl. Costea, Brata

Rezerve: Hotoboc, Joel Thomas, M. Roman, Poiană, Dzhalilov, Bălău, Crăciun

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT

Petrolul: Bornescu – Alcenat, Geraldo, Manasse, Guilherme – Mustivar, Marinescu, Cristescu – Renan, Bokila, Grozav

Rezerve: Hamutovski, Neag, Mojica, Hamza, Achim, Romario, Morar


Neplătiți aproape deloc în retur, elevii lui Ionel Gane au acceptat cu greu să intre pe teren azi cu Petrolul (ora 18:00, DigiSport), dar spun că nu vor merge la Cluj dacă nu își vor încasa restanțele financiare

Doar 750 de euro a încasat fiecare jucător de la CS Severin în 2013
Oltenii au spus că de luni vor intra în grevă pe timp nelimitat

Problemele financiare provoacă noi tensiuni la CS Turnu Severin. Dacă în toamnă au refuzat să se antreneze înaintea meciului de la Ploiești, jucătorii nou-promovatei au vrut să boicoteze și partida din retur cu Petrolul, programată azi, de la ora 18:00. În cele din urmă, la fel cum s-a întâmplat și la meciul tur, componenții lotului pregătit de Ionel Gane au acceptat să intre pe teren, dar amenință că nu vor face deplasarea joi, la Cluj, pentru disputa cu CFR, dacă nu-și vor încasa restanțele salariale. În acest an, jucătorii au primit doar 750 de euro, și aceia împărțiți în trei tranșe. În urmă cu o săptămână, conducerea le promisese fotbaliștilor că vor primi o parte din restanțe înainte de Paște, dar conturile lor au rămas goale și în Vinerea Mare.

„E posibil să nu meargă la Cluj!”
„Băieții sunt foarte supărați. Abia i-am convins să se antreneze astăzi (n.r. – ieri) și să intre în cantonament pentru meciul cu Petrolul. Ei au făcut eforturi, au înțeles că sunt probleme la club, dar toate au o limită. Supărarea e cu atât mai mare cu cât sunt și Sărbătorile de Paște, iar ei nu au primit niciun ban. După meciul cu Petrolul, aveam programat antrenament luni după-amiaza, dar băieții mi-au spus că nu vor să se prezinte și vrem ca marți dimineață să avem cu toții o discuție cu oamenii din conducerea clubului, pe acest subiect. Mai e puțin și se termină campionatul, iar restanțele sunt foarte mari. E posibil nici să nu meargă la Cluj. Sper să nu se ajungă acolo și să se rezolve totul săptămâna viitoare”, a spus antrenorul Ionel Gane.

Locul 12 în clasamentul pe 2013
Situația în care se află jucătorii e cu atât mai deranjantă cu cât CS Severin a făcut un an 2013 destul de bun până acum. În nouă partide disputate în Liga I în acest an, oltenii au obținut trei victorii, două egaluri și au pierdut de patru ori. Cu 11 puncte, CS Severin ocupă locul 12 în clasamentul pe 2013. Mai mult, CS Turnu Severin n-a mai pierdut pe propriul teren din 27 octombrie 2012, când a fost învinsă cu 3-1 de CFR Cluj. Campioana e singura echipă care a reușit să marcheze în actualul sezon mai mult de două goluri la malul Dunării.

MECIURILE SEVERINULUI DIN 2013
ETAPĂ‚    ADVERSAR    SCOR
20    Concordia (d)    1-1
21    Astra (a)    0-0
22    „U” Cluj (d)    0-1
23    Gaz Metan (a)    2-0
24    Ceahlăul (d)    0-1
25    Vaslui (a)    2-0
26    Oțelul (d)    0-2
27    Iași (a)    2-1
28    Rapid (d)    0-1

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×